CFR Cluj nu a mai plătit salariile, în ultimele lui, jucătorilor pe care antrenorul Dan Petrescu i-a exclus din lot.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, în urmă cu o zi, Dan Petrescu a pregătit lista cu jucătorii de care vrea să scape în această iarnă.
Sursele ProSport informează că jucătorii excluși deja din lot de către Dan Petrescu în acest sezon al Ligii 1 nu și-au mai primit nici salariile.
Denis Rusu (extremă stânga, 20 de ani), Denis Ciobotariu (fundaș central, 23 de ani), Răzvan Andronic (mijlocaș dreapta (21 de ani), Cristiano Figueiredo (portar, 31 de ani), Mihai Butean (fundaș dreapta, 25 de ani), Anas Tahiri (mijlocaș central, 26 de ani), Guessouma Fofana (mijlocaș central, 29 de ani) se numără printre jucătorii excluși din lot de către Dan Petrescu și care au rămas neplătiți în ultimele luni.
Această veste vine la scurt timp după ce ProSport a anunțat că cei din conducerea lui CFR Cluj au achitat toate datoriile către antrenorul Dan Petrescu și către Gabriel Debeljuh, atacantul croat în vârstă de 25 de ani.
Din luna august, de când a revenit la CFR Cluj, Dan Petrescu nu încasase niciun salariu, însă conducerea a rezolvat această problemă după ce antrenorul a decis să nu plece la echipa națională și să rămână în Gruia. Acesta are un salariu lunar de 25 de mii de euro.
În ceea ce îl privește pe Gabriel Debeljuh, el a fost singurul jucător care a notificat clubul CFR Cluj, la începutul lunii decembrie, să îi achite salariile și bonusurile restante. În caz contrar, campioana putea rămâne fără atacantul croat.
Campioana avea o datorie de aproximativ o sută de mii de euro către fotbalistul croat, pe care a achitat-o pentru a nu-l pierde.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER